Bateria Tirpitz (partea I)

Se spune ca, odata ca niciodata, undeva, intre Lazu si Agigea , in locul numit “La Vii” ar fi fost locatia puternicei baterii Tirpitz a anilor ’40. Doar ca “La Vii” este fosta denumire a zonei Poarta 5 din orasul Constanta.  Iar bateria Tirpitz nu se afla nici intre Lazu si Agigea si nici “La Vii”. Urmeaza istoria REALA, cu data exacte si fotografii unice din interiorul legendarea baterii Tirpitz.

La sfarsitul lui 1940, aliatii germani infiinteaza la Bucuresti misiunea Marinei de Razboi Germane, conduse de Amiralul Tillesen, avand ca prim obiectiv asigurarea apararii navale a punctelor cheie ale Litoralului. De elaborarea si punerea in practica a acestui deziderat a fost responsabil Amiralul Fleischer.

Artileria de coasta romaneasca a momentului dispunea de baterii de tun la Eforie, la Mamaia si Sulina, insa echipamentul era depasit fizic si moral. Cu ceea ce detinea Armata Romana in acel moment nu se putea asigura nici macar protectia campului de mine ce inconjura portul Constanta, cu atat mai putin  putem spera sa respingem atacul unei forte navale sovietice.

Astfel, in iarna lui 1940, au fost aduse la Constanta 6 tunuri de calibrul 280 mm, provenind din materialul de rezerva al unor cuirasate germane din Primul Razboi Mondial. Conform planurilor intocmite de Comandamentul Marinei Regale Romane, impreuna cu Misiunea Marinei de Razboi Germane, 3 dintre tunuri au fost distribuite pentru crearea bateriei Tirpitz, iar celelalte 3 au format bateria Lange Bruno, la Mamaia – o baterie mobila, montata pe calea ferata.

In primavara lui 1941 s-a inceput constructia bateriei Tirpitz, iar la momentul ianugurarii, baza mai dispunea, pe langa cele 3 mega-tunuri, de tunuri antiaeriene calibrul 88 mm, tunuri anticar calibrul 75 mm si o subunitate motorizata compusa dintr-un numar de antiblindate pe senile. Asta nemaiamintind mitralierele si pistoalele-mitraliera. Intreaga baza era inconjurata de doua garduri de sarma ghimpata si camp minat.  Nu mai putin de 600 de militari germani deserveau bateria Tirpitz.

Sa prezint totusi si actorii principali – cele 3 tunuri. Vorbim despre tunuri uriase, greutatea totala a unui tun era 40 de tone, iar lungimea tevii tunului 12 metri. Expedia proiectile de 300 kg si 90 cm lungime la o cadenta de 3/minut. A fost cea mai mare piesa de artilerie care a bubuit vreodata pe pamant romanesc.

Misiunea de protectie a coastei romanesti, incluzand bateriile Tirpitz si Lange Bruno, a revenit Divizionului 613 artilerie marina de coasta, comandat de capitanul de corveta Fritz Sureth. Bateriile de tun erau astfel plasate incat acopereau cu foc intregului camp de mine ce proteja Constanta dinspre mare.

Ambele baterii au fost date in folosinta in Martie 1941, si nu a durat mult pana au fost si intrebuintate intr-o misiune reala. Pe 26 Iunie 1941, are loc atacul fortei navale sovietice asupra Constantei, distrugătoarele Moskva şi Kharkov (distrugatoare clasa Leningrad, 6 tunuri de 130 mm) trimitand 350 de obuze asupra portului si a gării Palas. Sunt lovite cateva vagoane-cisterna si unele magazii. Bateria de coasta de la Agigea raspunde imediat cu foc. Distrugatoarele romanesti NMS Regina Maria and NMS Marasti intra in lupta si deschid focul asupra navelor sovietice. Bateria Tirpitz deschide focul la orele 4:22, executand 10 salve (unele surse specifica chiar 39 de focuri) catre navele inamice: o prima salva pentru reglarea elementelor de tragere, apoi trei salve cu toate cele 3 tunuri. Harkov este avariat usor de loviturile distrugatoarelor romanesti si a tunurilor germane si se retrage. Incadrat intre obuze ce explodau agonizant de aproape, Moskva lanseaza perdea de fum si face un rondou in incercarea de a degaja lupta. Panicat, echipajul indrepta vasul chiar spre campul de mine. Inevitabil, loveste o mina ce explodeaza si rupe vasul in doua. Moskva se scufunda imediat, la 40 de metri adancime, travers de Tuzla, luand cu ea 331 din cei 400 de membri ai echipajului.

Se pare ca a fost singura misiune a bateriei Tirpitz. In urma evenimentelor din 23 August 1944, bateria a fost alarmata si pregatita pentru foc impotriva orasului si portului Constanta; la ce putere de foc avea, literalmente facea praf tot orasul. Din fericire nu a fost cazul, comandantul Diviziei 9 Infanterie, generalul Constantin Ionascu si contraamiralul Horia Macellariu s-au intalnit cu viceamiralul Brinkman, comandantul fortelor navale germane din zona, iar bateria Tirpitz a primit ordin doar sa acoperea retragerea armatei germane in siguranta.

Pe 25 August 1944, al orele 17:50, capitanul Alexandru Martec se prezinta la bateria Tirpitz, cerandu-i comandantului sa predea obiectivul si sa plece imediat, fara sa treaca la agresiune. Raspunsul germanilor: “vom pleca in cursul noptii si va vom preda baza”. La ora 2:30, personalul bateriei se pune in miscare, dar nu inainte de a dinamita si arunca in aer toate instalatiile bateriei.  În jurnalul de Operatiuni al Comandamentului Fortelor Navale Romane se consemneaza la 26 august: “ora 02 si 30 de minute, la bateria Tirpitz se produc explozii si incendii. Bateria sare in aer. Pana la aceasta ora, bateria a fost in stare de functionare, acoperind retragerea navelor din port si a trupelor terestre germane din zona Constanta pana la frontiera bulgara”.

Bateria Tirpitz se mistuie sub daramaturi si flacari. La sfarsitul razboiului, militarii romani demonteaza ce a mai ramas din piesele de artilerie contorsionate si le depoziteaza in unitati, ca mai apoi acestea sa ajunga la topit. Asa a sfarsit bateria Tirpitz… dar a mai ramas ceva si pentru contemporaneitate.

 

BATERIA TIRPITZ, 2012

Undeva, la intrarea in localitatea Lazu, pe partea dinspre mare, in camp deschis, in vecinatatea unei linii de tren aparate (candva) cu foisoare din 50 in 50 de metri. Ma indrept spre “un semn de pe Bing Maps”, o mogaldeata ce abia se zareste la orizont. Sper sa se transforme intr-o fundatie de beton cu fier contorsionat strambandu-se la Soare. O iau pe jos pentru a prelungi momentul intalnirii.

Si iat-o! Bateria Tirpitz, acesta Fata Morgana a exploratorilor istoriei Constantei. Sau, mai bine zis, ce a mai ramas din bateria Tirpitz. E doar o mica parte din ceea ce a fost, dar e mai mult decat ma asteptam. Nu doar o fundatie ascunsa sub stratul de pamant, ci o cazemata, un pillbox in toata puterea cuvantului. Cu un ditamai “crater” intr-un colt al buncarului. Cat sa bagi un tun de 280 mm… dar sa nu ne grabim. Locul  s-ar preta de asemenea pentru un tun AA.

Cazemata ne cheama mai aproape, asemenea lupului din poveste, nu cred ca mai aude bine dupa atatia ani de stat in mijlocul campului… Sa ne apropiem, sa-i luam masurile. Lungime 13 m, latime 8,5 m, inaltime 3 m. Grosimea zidului: 1,5 m. Iata si partile exterioare ale sistemului de ventilatie. Doua chiar!

Ajuns pe acoperisul constructiei, nu puteam alege ca prim obiectiv decat baza tunului. De coasta ori de antiaeriana.  Un hau de 1,7 m diametru si 2m adancime ce a gazduit o arma letala, ce a jucat un rol importanat in protectia Constantei. Unul dintre cele 3 tunuri care au lansat obuze asupra Moskvei, in dimineata zilei de 26 Iunie 1941? Am indoieli, locul unui asemena tun de mare calibru este la sol. De obicei, flak-ul se instala pe suprastructuri, din motive evidente.  Se observa fanta de incarcare cu munitie cascandu-se catre interiorul cazematei.

Ce mai avem pe aici… sistemul de ventilatie, intotdeauna prezent la orice pillbox care se respecta. Aici, in dublu exemplar.

Primul ventilator al sistemului de ventilatie si tubulatura aferenta, si un close-up al partilor componente ale ventilatorului.

Iata si sistemul de ventilatie #2, cu ventilatorul aferent. Pe el putem distinge numarul 7966, fara indoiala un cod al modelului ventilatorului. Se observa ca cineva a incercat sa desfaca piulita rotorului cu o dalta si un ciocan.

Pana acum, descoperiri importante. Insa ceea ce e mai bun, urmeaza! Pe latura Vestica a constructiei dau peste ceea ce orice explorator al WW2 isi doreste: o intrare in cazemata!

O ultima privire de-a lungul zidului, catre inaltul cerului romanesc al sec. XXI si ma avant in strafundurile trecutului.

Un toc metalic greu, dotat cu 6 balamale masive amintesc vizitatorului ca se afla intr-un buncar german al WW2.  Si că, acum 70 de ani ar fi fost deja prea tarziu – gura de tragere a mitralierei ce se observa in perete nu lasa loc de interpretari.

Toti peretii au o tenta negricioasa – marturie al iadului ce s-a declansat in momentul in care bateria a fost dinamitata. Totul a fost ars, topit.

Si iarasi un ventilator, acelasi model precum cele de afara. Cu rotorul ramas la locul lui.

Surprize, surprize placute – iata celebrul model de tavan standard al buncarelor germane din WW2. E primul de acest tip pe care-l vad la noi. Atesta faptul ca bateria a fost lucrare 100% nemteasca.

Imediat la stanga se face un hol intunecos, cu gura de tragere in capat si cu doua camere pe dreapta. E intuneric bezna, iar eu nu am lanterna la mine, asa ca ma bazez pe fractiunea de secunda a flash-ului pentru a deslusi ceva in jur.

Din nou flanse de tubulaturi, nelipsitul ventilator si, la loc de cinste, o noua gura de tragere ce este directionata spre “intrarea din spate” a cazematei.

Dar sa ne intoarcem la baza holului si sa cercetam prima camera din dreapta. Intuneric, nu vad absolut nimic, doar in lumina blitz-ului (ca sa folosesc un termen german) zaresc tot felul de buloane si cleme atarnand din pereti si o flansa a sitemului de ventilatie.

Partea de sus a peretilor e innegrita de foc. Ceva gunoi pe jos, dar multe daramaturi rezultate in urma dinamitarii… Halt! Un femur! Din fericire, un femur de vaca sau un alt animal ierbivor, sper.

Sistemul de prindere al mitralierei in placa blindata si,  iata-ma privind pe gura de tragere, gata sa descarc a… alti doi acumulatori ai aparatului foto.

Parasim camera pentru a intra in cea de-a doua incapere. Bezna, flanse, daramaturi si doi galosi intr-un colt. Nu sunt nemtesti, dar tot  e bine – nu sunt oase.

Doua flanse-gemene ale sistemului de ventilatie isi fac veacul pe un perete. Tencuiala a parasit pe mari suprafete betonul peretilor, sugerand o explozie ce ar fi putut avea loc in incapere. In  momentul in care trecem spre urmatoarea incinta, ipoteza imi este intarita de starea deplorabila a masivului toc al fostei usi ermetice.

Noua incinta se bifurca in doua directii. Iar spre dreapta (Est) se afla “incaperea comorii” – camera tunului!  Nu putem  spune inca despre ce arma era vorba, teribilul tun de 280 mm ori un flak de calibru considerabil. Peretii par ciopliti cu o dalta uriasa, dar principalul punct de atractie e plafonul si ceea ce ni se infatiseaza dincolo de deschiderea acoperisului camerei: locasul tunului. Spatiul unde “a salasluit balaurul” cu 3 capete si gheare de foc. Aici trebuie sa se fi aflat organele interne ale tunului, precum mecanismul de rotire.

In mijlocul acestor masive piese de artilerie, un tantar este surprins de aparatul foto survoland dezinvolt putul tunului. Fara pic de respect. 🙂

Ne intoarcem spre a o apuca pe ruta opusa camerei tunului, nu inainte de a arunca o ultima privire la structurile masive de otel ce ranforsau intreaga cazemata.

Zona opusa camerei tunului este un culoar ce da spre a doua cale de acces in cazemata, cu o dispunere cumva similara celei pe unde am intrat in cazemata. Intrarea, prevazuta candva cu o usa masiva, ce se inchidea ermetic, era protejata de o alta gura de foc, iar servantul mitralierei era postat, de cealalata parte a zidului, la capatul culoarului principal al buncarului.

O vedere de ansamblu a gurii de tragere si a ventilatorului aferent de evacuare a vaporilor de cordita. Orice incercare de luare cu asalt a buncarului, incercand a forta intrarea, era sortita esecului.

Urmatoarea fotografie reprezinta un zoom pe ventilatorul ce inca mai pastreaza rotorul sau. Doar ventilatoarele interioare mai pastrau rotoarele, deoarece acestea se demontau inspre interiorul tubulaturii, iar coturile conductelor de aer nu au permis extragerea rotoarelor.

Bateria Tirpitz s-a mistuit intr-o explozie puternica si in flacarile ce au urmat – germanii preferand sa distruga tunurile si intreaga baza, decat ca acestea sa cada in mainile rusilor. In interiorul buncarului s-a ajuns la temperaturi uriase care au mistuit totul. Pana si bucatile de lemn inserate in ziduri (pentru a agata de ele diversi suporti) s-au prefacut in carbune.

Usa buncarului ne pofteste afara. Am cotrobait destul prin istoria ei plina de bubuituri, flacari, daramaturi si fier contorsionat. Parasesc bateria Tirpitz printr-o “usa” identica cu cea pe unde am intrat, cu un sentiment amestecat, de satisfactie pentru aflare a unor raspunsuri, dar si de regret. Ar fi putut fi altfel. Nu bateria, ci istoria…

Auf Wiedersehen, Tirpitz Geschütz.  Si multumim ca nu ai intors tunurile spre Constanta, in zilele de dupa 23 August ’44…

Indepartandu-ne de ceea ce a mai ramas din bateria Tirpitz, observam ca la Nord de buncarul ce tocmai l-am explorat se afla o movila de pamant ce este inclusa in arealul fostei baze militare germane. Cu siguranta ca movila de pamant acopera parti ale bateriei, poate chiar un alt buncar identic, ori alte arme si instalatii ale bazei.

Din iarba ce acopera solul din jurul buncarului, apar din loc in loc segmente de sina de cale ferata ce aveau rolul de a stopa un atac cu care de lupta. Sa nu uitam ca ne aflam pe camp minat, la propriu. Din fericire, la timpul trecut.

Expeditia noastra nu se termina aici, baza Tirpitz era mult mai vasta decat ce se vede acum, personalul ce o deservea se ridica la cifra de 600 de oameni. La 75 de metri NE de buncar dam peste o alta constructie a bazei Tirpitz. Este vorba de o fundatie de forma hexagonala, cu un put tot de forma hexagonala, cu distanta intre laturi de 1,5 m, grosimea zidurilor (la varf) fiind de 85 de cm, dar crescand spre baza. Constructia este prevazuta cu o deschidere pentru accesul personalului ce deservea obiectivul.

Cu ajutorul Romanian Military History Forum am identificat constructia ca fiind fundatia unei instalatii radar FuMO 214. O instalatie radar pe masura tunurilor . Iata cum arata un radar FuMO 214 cu antena fixata pe soclul sau (in poza lipseste cabina de control).

Interiorul constructiei este plin cu pamant, fenomen explicabil in mijlocul campului. Actualmente putul are 1,5 m adancime, dar il evaluez la 2 m, daca luam in considerare mâlul ce s-a adunat in interior.

Un manunchi de 5 conducte protejau cablurile ce asigurau functionarea marii instalatii radar si trimiterea datelor.  Antena radar era fixata pe soclu cu 6 buloane de otel de diametru 38 mm.

Un aspect interesant este ca aceasta constructie avea o sora geamana, dispusa simetric, la NV fata de buncarul tunului de 280 mm.  Eh, dupa ce aceasta fundatie a rezistat 70 de ani, aceasta e disparut complet actualmente. Nu mai este decat pamant pe acel loc.

La plecare dau pesteun alt “artifact” interesant – un sistem de vane si o conducta destul de mare ce pleca spre zona Tirpitz. Nu pot specifica daca este vorba de conducta ce alimenta bateria de tun ori de sistemul de irigatii instalat in anii comunismului. Public totusi fotografia pentru a va edifica asupra amplasamentului si imprejurimilor bateriei Tirpitz.

“The Long And Winding Road”, dupa cum spuneam cei de la The Beatles… In dreapta se observa o linie de cale ferata aparata (candva) de foisoare din 100 in 100 de metri. Este o linie de tren ciudata, ce se termina brusc si perpendicular pe DN39.

O ultima privire, spre ceea ce a fost Bateria Tirpitz.

 

Inchei expeditia Tirpitz  chiar de pe acoperisul buncarului, cu o panorama la 360° ce evidentiaza pozitia dominanta a fostei baterii de tun asupra unei zone uriase a Litoralului.

(rotiti imaginea <|>folosing mouse-ul, scroll pentru zoom)

 

icon-car.pngKML-LogoFullscreen-LogoQR-code-logoGeoJSON-LogoGeoRSS-Logo
Bateria Tirpitz

încărcare hartă - vă rugăm aşteptaţi...

Bateria Tirpitz 44.119796, 28.630543

 


 

 ADAUGAT ULTERIOR:

Cei de la AxisHistory Forum au reusit un lucru cu adevarat remarcabil: identificarea (de pe eBay, clasic) a doua fotografii ce prezinta unul dintre tunurile bateriei Tirpitz, din Lazu, Constanta, Romania. Nu am rausit sa le gasesc sursa exacta pe eBay pentru a certifica intrucatva autenticitatea pozelor, insa, cuiva care a vizitat locatia fostei baterii Tirpitz, peisajul ce se observa in background-ul uneia dintre fotografii ii va parea cunoscut…

In plus, avem si confirmarea exactitatii localizarii bateriei Tirpitz in aceste coordonate. O harta topografica oficiala din 1979-’81 indica locatia bateriei “Terpiț”. Multumiri domnului Stefan C. de la geo-spatial.org, care ne-a furnizat o copie digitala a hartii respective.

terpit

Citeste si BATERIA TIRPITZ (partea a II-a)

 

ACEST ARTICOL ESTE DISPONIBIL ȘI IN LIMBA: Engleză

46 Comentarii la Bateria Tirpitz (partea I)

  1. Te felicit pentru poze!

    Din pacate, imi pare rau sa te dezamagesc, dar sunt 99,9% sigur ca ce ai fotografiat tu acolo este un bunker pentru un generator electric al Kriegsmarine tip “M 163 Maschinenzentrale für Mittelbatterie” ce probabil alimenta statia radar FuMO 214 “Seeriese” a carei baza ai identificat-o prin apropiere. (vezi aici: http://www.fortiff.be/regelbau/index.php?page=m163)

    Ceea ce ai numit “putul tunului” este de fapt o pozitie descoperita (asa numita “Tobruk”) pentru o mitraliera MG42 pentru aparare apropiata si AA.

    Asta nu inseamna ca aceasta pozitie nu are de a face cu bateria Tirpitz, dimpotriva, e clar ca radarul deservea aceasta baterie, pentru ca alta baterie de tunuri navale nu se mai afla in acest loc!
    Conform unei harti din 1943 aici se mai gaseau cateva pozitii romanesti: doua cazemate pentru tunuri anticar, trei pentru mitraliere si doua pozitii descoperite pentru pusca mitraliera ce pazeau plaja din jurul fostului sanatoriu de boli dermato-venerice “Dr. Costinescu”, dar nu pot sa spun daca mai exista, desi cladirea sanatoriului e inca in picioare.

    Pe de alta parte, din ce am putut deslusi de pe aceeasi harta (ce din pacate nu arata si pozitiile nemtesti, doar pe cele romanesti) probabil tunurile de 280mm se aflau fie la nord de locul pe care l-ai vizitat, unde se afla acum Terminalul Petrol Sud, sau in campul din spatele statiei radar unde se pot vedea vag cateva urme pe poza din satelit. In orice caz, e clar ca pozitiile de tunuri propriu zise nu mai exista.
    Ar fi interesant de vazut o poza cu bateria, dar din pacate pana acum nu am reusit sa gasesc asa ceva.
    In acest moment nici macar nu stiu daca tunurile Bateriei Tirpitz erau in pozitii individuale sau grupate toate trei intr-o turela.

    Ca sa-ti faci o idee de cat de intinsa in teritoriu era o baterie de tunuri de coasta germana din cel de-al doilea razboi mondial, cam de cate cladiri anexe este nevoie si cat de mari ar fi trebuit de fapt sa fie amplasamentele pentru tunuri, uite aici un link despre “Batterie Mirus” si “Batterie Scharnhorst”, o baterie de patru tunuri de 30.5cm respectiv patru tunuri de 15cm de pe insula Guernsey: http://guernseybunkers.com/#/batterie-mirus/4547478405
    http://guernseybunkers.com/#/batterie-scharnhorst/4558089321

    A doua este surprinzator de asemanatoare cu bateria de 4 tunuri de 120mm ce se afla intr-un camp la sud de lacul Agigea, mai precis aici: http://wikimapia.org/#lat=44.0887438&lon=28.6338426&z=17&l=0&m=b

    Nu am avut inca ocazia s-o vizitez, dar din ce se poate vedea din satelit e vorba de patru amplasamente de tun deschise din beton grupate doua cate doua, un buncar cu o pozitie de mitraliera in genul “115a Stand mit 6-Schartenkuppel in A mit Gruppe”: http://www.fortiff.be/regelbau/index.php?page=r115a si probabil cateva buncare de mitraliera, observatie, depozitare a muntiei si pozitii AA usoare.

    Intre pozitiile de tun se poate sa fi fost amplasata o a doua statie radar.

  2. Nu sunt dezamagit, din contra. Chiar speram si banuiam ca nu sunt bazele tunurilor, ar fi fost prea prozaic: o mica cutie cu cateva camarute deservind un tun urias? Ar fi trimis istoria bateriei in ridicol. De aceea am si insistat in prezentare asupra faptului ca baza era deservita de 600 de soldati – evident camai mult de 6 nu incapeau in buncarul ce l-am explorat eu.
    Asa incat ma bucur ca nu vorba despre unul dintre tunuri, de altfel, probabil ca marile tunuri erau pozitionate la sol, nu cocotate pe vreo cladire.
    E greu de spus ce era acel buncar – nu are pasaje de trecere a cablurilor, tuburi Bergmann etc si nici baze suprainaltate pentru Diesel-urile generatoare, asa cum am vazut la buncarele – generator. Apoi, tuburile in care se aflau cablurile antenei FuMO 214 sunt indreptate diametral opus fata de “cazemata”, pleaca spre linia de tren.
    Intr-adevar, constructia a fost in mod clar parte a bateriei Tirpitz, fie si pentru faptul ca a fost parjolita in intregime (pana si bucatile de lemn din pereti sunt carbune).
    Mai multe nu pot spune, dar ajutorul unui specialist in buncare si fortificatii WW2, precum wingsofwrath este mai multe decat binevenit. Eu sunt in elementul meu daca discutam despre reverse, in rest doar observ si incerc sa adun informatii concludente pentru cei care au cunostintele neceare sa emite ipoteze valide.

    • Aha, mersi de clarificari – intr-adevar, din poze nu reiese exact dispozitia interioara a bunkerului, asa ca am facut ceea ce se numeste in engleza “an educated guess” pornind de la ce puteam sa vad.
      Poate sa fie la fel de bine un bunker-adapost pentru infanterie. Ar trebui sa ajung la fata locului si sa vad cu ochii mei si nici atunci nu garantez ca o sa fie altceva decat speculatii pornind de la materialul incomplet pe care il avem la dispozitie.

      In ceea ce priveste constructiile germane de la noi e clar ca au lucrat de multe ori cu “SK” (“Sonderkonstruction” “constructii speciale” sau mai pe romananeste “improvizatii”), variante adaptate ale constructiilor standard simplificate ca urmare a unor motive practice.

      Nu ca de fapt standardele respective ar fi fost respectate intocmai peste tot, motiv pentru care la Zidul Atlanticului ai doua bunkere care se incadreaza exact in tipologie si douazeci care sunt exceptii, reprezentand adaptari la conditiile locale (N-avem beton, dar avem piatra, n-avem loc sa-l facem asa cum trebuie asa ca in loc de 4 camere facam doar doua si rotim putul tunului cu douazeci si trei de grade si jumatate spre stanga, etc..)

      De altfel si tipologia s-a schimbat in timpul razboiului si avem “Regelbau-alt”, normele interbelice, si “Regelbau-neu” normele revizuite in noiembrie 1942, ambele impartite la randul lor intre Armata, Marina si Aviatie, care aveau fiecare constructiile lor specifice (uneori constructii radical diferite pentru acelasi lucru, cum ar fi de exemplu amplasamente FlaK), avand drept singura constanta standardele de rezistanta sau “Baustärke”, dupa cum urmeaza:

      a)”Fm” sau “Feltmessige Anlage”, “uvraje camp sau temporare” – postamante Flak, pozitii de arme usoare tip “tobruk”, transee comunicatii si adaposturi individuale, etc.

      b)”Vf” sau “Verstärkt Feltmessig”, “uvraje de camp intarite” – bunkere usoare si adaposturi pentru infanterie si/sau munitie, cu paretri din beton armat pana la 1m grosime si tavane de 40cm, rezistente la obuze de 105mm sau la lovituri directe cu o bomba de 50kg. (majoritatea bunkerelor construite la noi se incadreaza aici)

      c) “St”, “Ständige Anlage”, “uvraje permanante”, in urmatoarele clase de rezistenta:

      “Baustärke B (alt)”, “clasa de rezistenta B (veche – dupa standardele interbelice)”, ziduri de 1,5m si tavane de 60cm, rezistente la obuze de 150mm;

      “Baustärke B (neu)”- standardele noi de dupa 1942 – ziduri de 2m si tavane de 80cm, rezistente la obuze de 22cm, ambele folosite la bunkere si fortificatii “normale”;

      “Baustärke A”, “clasa de rezistenta A”, ziduri si tavane de beton de 3,5m rezistente la obuze de 450mm sau bombe de 1000kg, folosita la instalatii de mare importanta (centre de comandamaent, statii de control a focului, baterii de coasta, etc)

      Clasa speciala de rezistenta “E” folosita doar la bunkerele speciale precum cele pentru submarine, bunkerul lui Hitler, bunkerele pentru rachetele V1 si V2, etc. In principiu aici nu exista standarde unitare, fiind vorba de constructii speciale, dar se porneste de la 4,5m grosime si se ajunge pana la 14m.

      In orice caz, poti avea situatii in care un bunker al marinei este construit de o unitate de genisti a armatei, care folosesc standardele proprii si adapteaza totusi cladirea pentru uzul specific al marinei, desi ar fi putut mai simplu sa ceara si sa foloseasca un catalog de constructii standard al marinei care avea deja o cladire adaptata pentru scopul respectiv. Dar asta-i specia umana, si mai precis asa sunt Fortele Armate, daca nu se calca pe bataturi inter-servicii nu se simte bine comandamantul…

      Oricum ma astept ca intreaga baterie sa fi fost similara cu “Batterie Goeben” de pe insula Husöen din arhipelagul Tarva, situat langa Trondheim, in Norvegia, si ea echipata cu exact acelasi armamant principal, tunuri de 28cm SK L/45 de la navele de linie clasa “Nassau” si crucisatoarele de batalie clasa “Von der Tann” din primul razboi mondial. Mai precis, pozitiile de artilerie probabil ca aratau asa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/99/Bundesarchiv_Bild_101I-113-0024-21%2C_Nordeuropa%2C_K%C3%BCstenbatterie.jpg

      Uite ce mai exista in acest moment la fata locului: http://www.bunkerpictures.nl/datasheets/norway/sor-trondelag/datasheet-island%20tarva.html#item1

      Nu pot spune ca sunt chiar specialist in bunkere de al doilea razboi mondial, dar sunt arhitect si pasionat de fortificatie (cu specializare pe fortificatia de secol 19 – Forturile Bucurestiului, Frontul Fortificat Focsani-Namoloasa-Galati, Sectorul Fortificat Cernavoda) dar, in ultimul timp mi s-a aprins interesul si pe directia asta, si, ca atare, am inceput sa invat cate ceva si despre ele.

        • Cunosc site-ul, si, desi are multe informatii si poze interesante, unele dintre ele se contrazic cu cele extrase din alte locuri, iar in ceea ce priveste tipologia bunkerelor este foarte confuz si nu face bine diferentierea intre categorii de rezistenta, standarde de constructie (Heer, Luftwaffe, Kriegsmarine) si diferitele serii succesive de modele introduse incepand din 1936 ce uneori au inlocuit modelele anterioare.

          Uite doua siteuri mult mai informative, din pacate ambele in franceza: http://bunkers.voila.net/accueil.htm
          In meniul din stanga te duci la Bunkers -> Typologie / plans types
          http://www.fortiff.be/regelbau/index.php?page=default
          (al doilea are si reprezentari 3d ale diferitelor tipuri de bunkere)

          Ca sa-ti dau un exemplu, tu ai identificat pozitia de la comandament ca fiind un “tobruk”. Corect, nimic de zis, dar “tobruk” este o denumite generica ce se aplica mai multor uvraje cu o pozitie descoperita de mici dimensiuni.

          Daca e sa ducem identificarea pana la capat atunci putem sa afirma faptul ca este vorba de un bunker derivat din “Ringstand Bauform 58c” sau “Regelbau Vf 58c” (ambele denumiri ale aceluiasi obiect), mai precis fie “afet circular model 58c” sau “uvraj standard de camp intarit 58c”. Desi este in oglinda fata de tipul “normal” nu se schimba denumirea pentru ca posibilitatea “oglindirii” a fost prevazuta de la inceput in planuri.
          Bunkerul apartine clasei de rezistenta “B” si face parte dintr-o serie introdusa de catre Heer in februarie 1942.
          Armamentul pentru tipul acesta de uvraj era o mitraliera MG42 sau MG34 cal 8x57mm cu scut deservita de catre doi oameni (sau un mortier de 5cm Granatwerfer 36, dar nu e cazul aici, in timp ce versiunea “58d” era varianta neinarmata pentru observatie), dar nu se stie daca obiectivul de la comandament nu era de fapt echipat cu o pusca-mitraliera ZB vz.26 de acelasi calibru, aceasta fiind pusca mitraliera standard a armatei romane (Mg42 sau Mg34 sunt insa la fel de posibile, pentru ca am cumparat destule de la nemti in timpul razboiului)

          In acelasi fel, folosindu-te de acest site ai identificat cazematele de pe Traian si cea de la Modern ca fiind “501”, cand, de fapt, bunkerele germane tip “R 501 Gruppenunterstand” (unde “R vine de la “Roten Nummer”) apartinand seriei “500” lansata de catre Heer in 1939, clasa de rezistanta “B” este un model de adapost pentru trupa neinarmat: http://www.fortiff.be/regelbau/index.php?page=r501
          Exista si o varianta inarmata cu un “tobruk”de mitraliera derivat din “Vf 58c” denumit “R 501 SK”, unde “SK” inseamana “Sonderkonstruction”, “contructie speciala”.

          In orice caz, bunkerele de pe plaja Modern, plaja Trei Papuci, Faleza Nord si Strada Traian sunt, dupa parerea mea, niste constructii autohtone ce nu prea au nimic de a face cu “Regelbau” germane si sunt numai superficial asemanatoare cu acestea, fiind niste bunkere simplificate, de multe ori fara flancare si cu o singura camera, cu armament format fie dintr-un tun anticar sau dintr-o mitraliera grea model ZB 53 pe afet de ambrazura.
          Pana nu descoperim pe undeva prin arhive niste planuri originale nu putem face altceva decat sa le documentam, evental sa le facem releveu si sa incercam sa ne imaginam exact cum aratau atunci cand au fost construite.

          Revenind totusi la subiectul discutiei, mai precis Bateria Tirpitz – jucandu-ma cu satelitul am descoperit faptul ca la fata locului exista mult mai multe cladiri supravietuitoare decat credeam initial si care faceau parte mai mult ca sigur din uvrajele bateriei.

          Aceste bunkere sunt situate langa sosea si linia de tren, in estul obiectivelor deja prezentate: http://wikimapia.org/#lat=44.1226718&lon=28.6364041&z=18&l=0&m=b

          Nu pot sa zic cu precizie despre ce e vorba fara sa fi mers la fata locului, dar daca ar fi sa-mi dau cu parerea as zice ca e vorba de o pozitie de reflector/telemetru, un bunker anticar si doua uvraje antipersonal. Dincolo de linii pare sa mai existe un buker, probabil adapost pentru personal sau munitie, un mic bunker cu tobruk, probabil VF58-60-61 si cateva fundatii pentru echipament – antene de comunicatii, oare?
          http://img26.imageshack.us/img26/4510/tirpitzneu.jpg

          Detalii de pe Bing maps cu obiectivele:
          http://img717.imageshack.us/img717/3695/tirpitzneuev.jpg
          Din pacate bunkerele cele mai interesante se afla dincolo de gardul portului, deci probabil accesul la ele va fi anevoios.

          http://img18.imageshack.us/img18/7707/tirpitzneuns.jpg
          In aceasta imagine se vad foarte bine usile de acces in doua dintre bunkere.
          Obiectele marcate cu albastru sunt cel mai posibil puturi de canalizare pluviala moderne.

          http://img715.imageshack.us/img715/6247/tirpitzneuve.jpg

          • Se poate ca toate “refugiile” din campul sa fi fost parti ale bateriei Tirpitz. Ma uit cu mare interes la cele 3 “barci” din Estul constructiei explorate de mine… Bum – bum 280 ??
            Voi face o expeditie in zona in care voi incerca sa colectez informatii de la toate obiectivele, inclusiv de la cele din port, numai sa se mai zvante putin pamantul, doar ce a plouat. Identificarea tintelor de vizitat trebuie facuta a priori, se pot distinge numai de la inaltime.

            • Mda. Cred ca tocmai am confirmat faptul ca doua dintre obiective probabil ca nu au de a face cu Bateria Tirpitz – mai precis cele trei “barci” cum le numesti si care pe Bing sunt vizibile ca patru bucati de beton asezate in colturile unui patrat si cu alte cateva in mijloc, ceea ce imi sugereaza fundatiile unui pilon radio (pilonul statea in mijloc si era ancorat in cele patru colturi, si avand in vedere ca sunt fix 20m intre colturi si centru pilonul probabil ca avea vre-o 25m inaltime)

              Motivul pentru care zic ca probabil nu avea de a face cu baterie este ca nu-i vad pe nemti ridicand un pilon radio fix in mijlocul bateriei ca sa stie toti rusii pe o raza de 30 de kilometri in jur unde e de fapt bateria.
              Desigur, s-ar putea de asemenea sa ma insel si sa fie intr-adevar facut de nemti, avand in vedere faptul ca e la numai 70 de metri in spatele unui bunker, dar va fi nevoie de o vizita la locul faptei pentru a putea confirma sau infirma aceasta ipoteza.

              De altfel, la vre-un doi kilometri inspre sud se afla Statia de Radio Costiera Constanta si pe bing se pot vedea exact genul de antene la care ma refer (stabilizate doar cu trei cabluri nu cu patru, dar asta petru ca respectii piloni probabil au sectiune triunghiulara, iar cel de la Tirpitz avea sectiune patrata).

              Celalt obiectiv care cred ca nu are de a face cu bateria este aici: http://wikimapia.org/#lat=44.1202168&lon=28.6344944&z=18&l=0&m=b
              pe bing se vede clar un bloc de beton cu o gaura rotunda in varf, dar desi initial am crezut ca poate fi vorba de un bunker Vf58c (tobruk) cred ca sunt mai multe sanse sa fie vorba de un put de vizitare modern a carui capac a fost furat. Asta pentru ca mai exista astfel de constructii prin zona aici: http://wikimapia.org/#lat=44.1217033&lon=28.6388932&z=18&l=0&m=b si pentru ca atat pe Wikimapia cat si pe Bing se ditinge o dunga mai deschisa la culoare ce imparte campul diagonal de la NV la SE si care este aproape sigur o conducta ingropata. Ar fi grozav sa ma dovedesc prea pesimist si acela sa fie intr-adevar un tobruk, dar… Oricum numai o vizita la fata locului poate confirma toate ipotezele pe care le aduc acum.

              Si zau ca ar merita vizitata si documentata si bateria de 120mm de la sud de canal, e clar ca exista cateva bunkere bine pastrate acolo: http://wikimapia.org/#lat=44.0879606&lon=28.6343442&z=19&l=0&m=b
              Cu atat mai mult cu cat si ea a participat la actiunea in care a fost scufundata “Moscova”.

              Desigur, orice expeditie ar trebui sa documenteze foarte bine orice gaseste, ca sa faciliteze identificarea sau macar interpretarea ulterioara a datelor – poze peste poze, din toate unghiurile si facute in asa fel incat sa se suprapuna sa poti face vederi de ansamblu, schite ale uvrajelor vizitate facute la fata locului si masuratori luate cu ruleta (sugerez si o ruleta laser si una traditionala) pentru a putea reconstrui complexul digital dupa aia.

              Pana una alta eu incerc sa invat mai multe despre componenta bateriilor de coasta nemtesti si cred ca am identificat locul in care se aflau tunurile – o sa fac o serie de scheme privind aceasta ipoteza pornind de la asta fie in week-end fie la inceputul saptamanii viitoare.

              • Absolut, acolo avem un camp de vestigii foarte interesant. Daca acolo nu gasim indicii, chiar nu mai gasim nicaieri in Dobrogea.
                Intr-adevar, observ si eu diagonala NV-SE, initial am suspectat-o a fi o umbra (precum sunt cele ale bucatilor de beton de pe marginea parcelei, la Nord), dar e prea mare si are alta directie. Conducta ingropata…
                Da, iata, buna idee @ AA de la Agigea, este prima baterie care a deschis focul asupra distrugatoarelor sovietice. Desigur, daca mai exista ceva.
                Chestia este ca trebuie sa mai am un coleg, de unul singur e greu sa “scanezi” obiective minuscule, raspandite pe o suprafata mare. Si nu prea se baga nimeni cand e vorba de analiza, masuratori, si nu aiureli cu nazisti uitati de vreme. Varianta mai simpla era arhiva Armatei, dar e greu de actionat acolo.

      • Extraordinar, foarte utile (si greu de gasit) informatii. Incepem sa vedem drumul de urmat.
        Iata si planul simplificat a ceea ce am explorat eu.

        • Domnule una calda, alta rece. Sa incepem cu vestile proaste. Peste pietrele care se aduc la baza falezei se toarna beton hidrotehnic pentru baza pe care se bor monta stabilopoyi/pietre pentru protectia faleyei asa ca adio intrat in buncare. Inclusiv cele de la eminescu vor fi acoperite pe exterior cam pana la jumatate. Astfel incat daca va fi s aintram se va putea doar pe sus daca nu vor fi sigilate gurile de acces.

          Acum vestea buna. Un cititor a descoperit un buncar in spatele Baumax, evident a trimis si poze.

          http://urban-constanta.blogspot.ro/2012/11/un-nou-buncar_10.html

          Desi intrarea seamana cu a celor de pe Traian, interiorul pare sa aduca cu buncarul gasit de tine si prezentat in postarea de aici.

          • Hai sa mai adaugam atunci o veste buna: am pus pe un amic de-al meu sa mai cotrobaie prin arhive si a inceput sa gaseasca ceva informatii despre dispozitivul de aparare a coastei Marii Negre.
            Am aflat astfel, de exemplu, faptul ca bateria de 120mm la Agigea se numea “Elisabeta” si ca facea parte, impreuna cu bateria germana “Tirpitz” si bateria romaneasca “Mihai” aflata imediat la nord de “Tirpitz”(o baterie de care nici macar nu stiam ca exista, cu atat mai putin unde) din Detasamentul “Agigea”. In afara celor trei baterii mai sus mentionate detasamentul era format din 6 plutoane de infanterie si un pluton de mitraliere ale Regimentului 2 Vanatori Garda, 3 aruncatoare de mine de 50mm rusesti de captura, 4 baterii din Regimentul 13 artilerie de camp si o baterie a Divizonului 63 Artilerie de Coasta echipata cu tunuri de 77mm.

          • Da, am auzit si eu de ceea ce se lucreaza la baza falezei. Mare lucru nu cred sa dauneze, pentru ca, oricum, intrarile in buncarele din zona se fac prin “guri de canalizare” aflate pe faleza. Daca vor sa faca un lucur de calitate (dar nu cred ca sunt bani pentru asa ceva), ar trebui sa ia stabilopozii din zona falezi Cazinoului si sa-i inlocuiasca cu bucati mari de piatra naturala, de cariera. Stabilopozii aia sunt fix ca o pereche de bocanci in tava cu caviar.
            Descoperirea din spatele Baumax e EXPLOZIVA! Pentru ca seamana al dracului de bine cu ceea ce am gasit eu in zona Tirpitz. Se pare, asadar, ca vorbim deja despre un standard, chiar daca nu e chiar cel al armatei germane. E un fel de STAS vs ISO 🙂

            • Din ce am vorbit cu cei de pe santier, stabilopozii vor fi rearanjati unde e cazul, iar in rest se vor pune bolovani din aia mari de cariera, cum au facut italienii de la fincogero in faleza nord.

  3. Dom’le, eu pe aia cu Cazino-ul nu o cred deloc. Am fost in el si l-am puricat de la subsol la ferestrele din pod. De doua ori. In afara de o deschidere ce seamana cu accesul intr-un tobruk, ce duce intr-o camaruta plina cu nisip si pietris pana la tavan, nu e nimic care sa sugereze o fortificatie, un buncar.

    • Cum spune si wingsofwrath “Subsolul cazinoului nu este bunker in sine, dar a fost adaptat si consolidat in 44 pentru apararea coastei, in acelasi timp cu constructia cazematelor adiacente.”
      Sa nu uitam ca in perioada razboiului cazinoul a fost folosit inclusiv ca spital de campanie. De aici eu am pornit la deducerea ca acel subsol modificat cum a spus wingsofwrath a putut fi folosit ca spital de campanie dupa modelul buncarelor spital… Aceasta concluzie am traso si dupa ce am analizat dispuenrea traiectoriilor de tragere ale cazematelor din jurul cazinoului care creaza acea linie de foc in jurul subsolului, apoi daca aceste cazemate (si ma refer acum al cele 2 cu putul in 2 trepte) nu comunca intre ele si cu subsolul cazinoului atunci cum au ajuns pet-urile si atatea gunoaie mari in interior?

  4. Mica fotografie pretinsa a reprezenta bateria Tirpitz din Constanta (cea in care se observa si o antena radio) depicteaza de fapt bateria de 152 mm de la Tataia. Nu este Tirpitz.

    In schimb, am editat articolul si am adaugat doua fotografii care, dupa toate indiciile, prezinta unul din tunurile bateriei Tirpitz din Lazu, Constanta.

            • Si totusi in acelasi loc era si aerodromul Tataia si din pozele cu aerodromul nu se observa nici un tun…Pe cand din poza aia se vad alea 2 tunuri aliniate, iar antena aia circulara corespunde ca forma cilindrului din beton de pe buncarul restaurant din Faleza Nord…

              • Se poate, tot ce pot eu sa zic este ca nu reprezinta tunurile Tirpitz Lazu si, dupa blindaj, par tunuri de 152 mm. Cum erau la Tataia; dar nu numai acolo, asa ca sunt multe posibilitati.

                • Da intradevar nu sunt tirpitz… de aia ziceam ca ar fi cele din faleza nord se potriveste imaginea si cu ce am gasit in teren si cu povestea care s-a dovedit a fi reala : ele erau ingropate in pamant si legate prin tuneluri bine tuneluri cam mult spus…transee betonate si acoperite…

                  • Pai existau la Tataia de fapt doua baterii – prima (cea de langa parcul Faleza Nord) este la origine un punct fortificat german din WW1 (cand Dobrogea era in mana nemtilor) unde, in 1927, a fost organizata prima baterie de coasta romaneasca, echipata cu tunuri Armstrong de 76mm. Pozitia a fost modernizata in 1933-34 prin introducerea de curent electric, betonarea amplasamentelor de tunuri si realizarea unei legaturi telefonice cu Comandamentul Apararii Fixe Maritime.
                    La intrarea Romaniei in razboi, ca urmare a Inaltului Decret Regal, nr. 635/01.04.1940, ia nastere “Divizionul Artilerie de Coasta” iar pozitia de la Tataia a consolidata prin constructia bunkerelor de pe Strada Pescarilor si echiparea lor cu tunuri tot Armstrong, dar de 152mm (cele din poza mentionata), cat si cazemate de comandament, aparare AA, etc, intregul complex primind cu ocazia asta numele de “Tudor”

  5. Interesante cele doua poze de pe Axis History, baietii au facut o treaba excelenta. De altfel si asta e clar ca e tot de acolo, tunul si putul tunului sunt identice: http://forum.axishistory.com/download/file.php?id=291361&mode=view

    Cat despre poza asta http://forum.axishistory.com/download/file.php?id=291347 , nu cred ca e la Tataia/Tudor, tunurile par prea mari. Mai repede cred ca e vorba, asa cum am mai zis, de bateria romaneasca “Mihai” care se gasea imediat la nord de “Tirpitz” si era echipata cu tunuri de 170mm (din pacate de un tip inca neidentificat).
    De altfel, are logica – pana la urma se vede pilonul acela de observatie a carui fundatie stim ca mai exista. Daca privim de la nord la sud, catre Tirpitz, exact asta ar trebui sa vedem. Oricum imi bateam creierii cu faptul ca nu se potrivea pozitionarea puturilor de tun cu ce se vedea din satelit…

    Oh, si apropos, am mai gasit o poza cu 28cm-urile de la Tirpitz: http://www.wehrmacht-history.com/images/heer/coastal-artillery/28-cm-sk-l-40-1.jpg
    Poza vine de aici: http://www.wehrmacht-history.com/heer/coastal-artillery.htm

  6. Ptiu, ca mi-a picat fisa, si asta rezolva situatia – misterioasa “Baterie Mihai” de la “Viile Noui (sic)” din documente, echipata cu tunuri de 17cm e de fapt M.K.B. Breslau ce ca era echipata cu trei tunuri de 17cm SK L/40 si se gasea “la constanta vii”. Avand in vedere ca tinea tot de Marineartillerieabteilung 613 si fiind imediat la nord de Tirpitz, e clar ca poza aia misterioasa de acolo vine, pentru ca fotograful probabil ca a intrebat unde se afla fara sa-si dea seama ca erau doua baterii de coasta in acelasi loc…

    De ce naiba romanasii nostri n-au putut sa-i zica pe nume si au botezat-o prin dosare numai ei stiu…

    Mai mult pe acelasi subiect: http://www.worldwar2.ro/forum/index.php?showtopic=4642
    http://forum.axishistory.com/viewtopic.php?t=101283

  7. Bateria Mihai se afla chiar pe locatia rezervoarelor Oil Terminal din vecinatatea parcelei Tirpitz. M-am blindat cu harti vechi (de bombardament (obiective) ale Luftwaffe, dupa August ’44; harti de tragere ale Armatei Romane de prin ’53; harti Sovietice ale Constantei, tot de prin anii aia. Sunt vectoriale si se pot suprapune peste Goggle Earth – sunt aproape o suta de baterii de artilerie (cele mai multe AA) in oras si in imprejurimi. Majoriatea a lasat ramasite care se observa si astazi.

    • Se pare, insa, ca exista mici neconcordante a hartii din ’53 fata de conformatia actuala, reala a terenului; locatia exact a bateriei Mihai pare a fi mai la Nord, pe maidanul din spatele Real. Din cate imi aduc eu aminte, rezervoarele de petrol existau la data infiintarii bateriilor, atat Mihai, cat si Tirpitz, ma indoiesc ca ar fi plasat un tun de artilerie intre rezervoare.

      http://aedificium.rockhall.ro/wp-content/uploads/2013/02/real_mihai.jpg

      • Poti te rog sa-mi trimiti si mie hartile respective, pentru ca m-ar interesa enorm! La schimb pot sa-ti trimit si ce am eu in materie de documente – nu foarte multe din pacate…

        Adresa mea de mail e totenxyz@yahoo.co.uk

        Pot sa-ti spun insa ca eu personal as fi cam sceptic cu hartile vechi – am patit deja chestia asta cu uvrajele de la Cernavoda – harta romaneasca cu cea militara austro-ungara si cu satelitul se bat cap in cap de ti-e mai mare dragul. E drept ca la Cernavoda au facut unii si un canal prin mijlocul trebii intre timp, dar…

        Rezervoarele de la Oil Terminal dateaza, din cate stiu eu, de la extindera portului din anii 60-70. In timpul razboiului terminalul de petrol era fix la sud de Tunelul Saligny, mai precis aici: http://wikimapia.org/#lat=44.16522&lon=28.6375655&z=17&l=0&m=b Am o harta pe care rezervoarele sunt trecute foarte detaliat.
        Luand conformatia malului din anii 40, eu mai repede as plasa Bateria Mihai pe aici pe undeva: http://wikimapia.org/#lat=44.1346429&lon=28.6322172&z=18&l=0&m=b Nu de alta, dar daca era sa fie in campul de langa Real, se mai vedea ceva din ea, asa cum se vede la Tirpitz.

        • Mi-am permis sa editez putin comentariul tau anterior pentru a ascunde parte din adresa de email. Robotii de indexat adrese pt spam nu dorm, better safe than sorry.
          Ti-am expediat hartile, nu sunt cine stie ce, dar sper sa-ti fie de ajutor. Ce e interesant la ele este numarul mare de baterii AA pe cate le prezinta, si , dupa cum stim, unde era un AA, posibil sa fi existat si un buncar-adapost sau o baterie de artilerie terestra.
          Erata: am datat hartile sovietice, ca provenind de la inceputul anilor ’50, dar e, evident, gresit – se observa portul nou. Proiectul sovietic de cartografiere a intregului mapamond a inceput inainte de WW2 si s-a continuat pe timpul razboiului rece, e dificil de datat hartile Romaniei. Ce e clar este ca sunt realizata inainte de 1979, pentru ca la acea data, Armata Romana a realizat propriile harti, cu denumiri in limba romana, inspirandu-se din… hartile sovietice (crop-ul de harta de mai sus, cea cu “Terpit”, este realizata intre ’79-’81 de Armata Romana si seamana al naibii de bine cu hartile sovietice).

        • Ai dreptate @rezervoarele Oil Terminal Sud. In harta de tragere din ’53 nu apar. Posibil ca Bateria Mihai sa fi fost amplasata chiar unde specifica harta, daca apoi s-au construit rezervoarele, au ras tot, inclusiv fundatiile bateriei Mihai.

    • Multumesc pentru apreciere. In urmatoarele zile voi publica partea a III-a a articolului “Bateria Tirpitz”, ce va prezenta planul buncarelor, releveu, randari 3D, informatii inedite despre conformatia intregii baze germane, dar si dovada materiala care atesta (pe langa harti si documente) ca aceea este intr-adevar fosta baterie Tirpitz.

Lasati un comentariu